# Dosaria > Dosaria este un CRM (Customer Relationship Management) desktop românesc pentru studiouri creative: fotografie, video, design, branding. Gestionează clienți, oferte, contracte, evenimente și evidența orelor, într-un singur loc, local pe calculator, fără cloud. ## Ce este Dosaria - Tip: aplicație desktop CRM (macOS, Windows în curând). - Alt nume: Dosaria CRM. - Pentru cine: studiouri și afaceri creative din România (fotografi, videografi, designeri, agenții). - Diferențiator: datele rămân LOCAL pe calculatorul utilizatorului (fără cloud, fără cont online); plată ANUALĂ, nu abonament lunar. - Multi-dispozitiv: se instalează pe mai multe dispozitive (până la 3 cu o achiziție, 6 cu două seturi pe același email), sincronizate între ele printr-un dosar din cloudul tău. Datele nu trec pe la furnizor. - Dezvoltator: Narrativa Studio S.R.L. (Zalău, jud. Sălaj, România). - Limbă: română, cu suport în limba română. ## Ediții - Dosaria Lite: ediția de bază, clienți, oferte, contracte, calendar, evidența orelor, notițe. De la 120 € pe an. - Dosaria Plus: adaugă subcontractori, departamente, sarcini, utilizatori și proiecte. (în curând) - Dosaria Prime: soluție B2B customizată, adaptată fiecărei afaceri, la cerere. ## Funcționalități Clienți · Oferte · Contracte · Calendar și evenimente · Evidența orelor · Notițe · Sincronizare între dispozitive. ## Pagini - [Acasă](https://dosaria.app/): Prezentarea Dosaria, CRM desktop românesc pentru studiouri creative. - [Ediții și planuri](https://dosaria.app/planuri): Cele trei ediții (Lite, Plus, Prime) și prețurile. ## Întrebări frecvente ### Despre produs - Ce este Dosaria? O aplicație de birou pentru studiouri creative și afaceri mici, care ține la un loc clienții, evenimentele, ofertele, contractele, orele lucrate și notițele. Se instalează pe computerul tău. - Pentru cine este? Pentru fotografi, videografi, designeri, studiouri mici și oricine lucrează pe proiecte cu clienți, trimite oferte și contracte și își ține socoteala orelor. - Pe ce funcționează? Pe Mac, atât cu procesor Apple, cât și Intel. Versiunea pentru Windows este în teste și vine în curând. - Am nevoie de internet? Nu pentru a lucra. Aplicația are nevoie de conexiune doar la activarea licenței, la verificarea ei periodică și pentru actualizări. - Emite Dosaria facturi? Dosaria acoperă partea comercială (clienți, oferte, contracte, ore). Facturarea rămâne în programul tău de contabilitate, unde îi e locul. ### Despre date și confidențialitate - Unde îmi stau datele? Pe computerul tău, într-un singur fișier de bază de date. Nu se încarcă pe serverele noastre. - Ce se întâmplă dacă mi se strică computerul? Faci backup dintr-o apăsare, oricând, iar restaurarea e la fel de simplă. Recomandăm backup regulat. - Vedeți voi datele clienților mei? Nu, nici măcar criptate. Chiar și când folosești mai multe licențe sincronizate, transportul se face printr-un dosar din cloudul tău, ales de tine. Noi știm doar că niște coduri de licență formează un grup. - Pot exporta ce am introdus? Da. Ofertele și contractele ies în PDF, rapoartele de ore la fel, iar baza de date întreagă se poate salva prin backup. ### Despre licență și preț - Cât costă și cum se plătește? Plată unică, nu abonament. Licența e valabilă 12 luni. - Ce se întâmplă după 12 luni? Aplicația nu se blochează și nu pierzi nimic. Intră în mod consultare: vezi tot și exporți tot, dar nu mai adaugi până reînnoiești. - Ce primesc la reînnoire? Aceeași licență, prelungită cu încă 12 luni. Păstrezi aceleași coduri, aceleași calculatoare și toate datele. Nu reactivezi și nu reinstalezi nimic. - Pot muta licența pe alt computer? Da, o mutare e inclusă, pentru cazul în care schimbi computerul sau se defectează. - Pot folosi aplicația pe mai multe calculatoare? Da, până la 3 cu o achiziție. Cu un al doilea set pe același email ajungi la 6, toate sincronizate între ele. ### Despre folosirea zilnică - Cât durează până pot lucra efectiv? Instalezi, introduci codul și emailul, gata. Poți porni cu datele demo. - Trebuie să știu contabilitate sau programe complicate? Nu. Dacă știi să completezi un formular, știi să folosești Dosaria. - Pot să-mi pun logoul și culorile mele? Da. Logo, culoare de accent, font, antete și semnături proprii. Poți schimba până și titlul aplicației. - Îmi trimite aplicația ofertele pe email? Da, direct din aplicație, cu PDF-ul atașat automat și cu semnătura ta de email. - Pot refolosi oferte și contracte? Da, prin șabloane. - Ce văd când deschid un client? Tot: evenimente, oferte cu stadiul lor, contracte, ore lucrate și notițe. Plus cifrele calculate automat: cât ai estimat, cât ai lucrat, cât e de facturat și cât ai facturat deja. - Trebuie să calculez eu cât am de facturat? Totalurile se fac singure și se actualizează pe loc, pe măsură ce marchezi orele ca facturate. - Pot ține în calendar și programările obișnuite? Da. O întâlnire, o vizionare sau o predare de materiale stau la fel de bine ca o nuntă. - Pot face desfășurătorul unui eveniment pe ore? Da. În interiorul evenimentului construiești programul pe ore, util pentru cine lucrează pe teren. - Pot crea oferta direct din eveniment? Da, oferta și contractul se creează din interiorul evenimentului, cu datele deja completate. - Unde îmi ține notițele? Legate de clientul sau evenimentul la care se referă. Le găsești în fișa clientului sau în eveniment. - Mă anunță când expiră ceva? Da. Oferte, contracte și evenimente care se apropie, cu pragurile de zile alese de tine. ### Despre lucrul în echipă - Pe câte calculatoare pot lucra? Până la 3 cu o achiziție. Cu un al doilea set pe același email ajungi la 6, toate în aceeași organizație. - Cum funcționează pe mai multe calculatoare? Fiecare coleg are aplicația pe calculatorul lui, iar toate citesc și scriu în același dosar din cloudul tău. Sincronizarea o pornești tu, când vrei. - Ce cloud trebuie să am? Oricare îți convine: iCloud, Dropbox, Google Drive sau un NAS propriu. - Ce înseamnă dispozitiv principal? Într-o afacere cu mai multe dispozitive, unul poate deveni principalul. El păstrează consistența și imaginea afacerii peste tot: logo, culori, anteturi, semnături și șabloane rămân la fel, indiferent de pe ce dispozitiv pleacă o ofertă sau un contract. Tot el ferește informația de ștergeri accidentale. - Poate un coleg să-mi schimbe logoul sau șabloanele? Identitatea studioului stă la calculatorul principal. Dacă un coleg schimbă ceva la el, decizia principalului se pune înapoi la următoarea sincronizare. - Ce rămâne la alegerea fiecăruia? Ordinea meniurilor, aranjată cum îi vine mai bine fiecăruia. Înfățișarea e a studioului, comoditatea e a omului. - Pot limita ce vede fiecare? Da. De pe calculatorul principal alegi ce meniuri vede fiecare calculator, separat. Cine se ocupă doar de program poate vedea doar calendarul. - Se încurcă numerotarea documentelor între colegi? Fiecare calculator are seria lui, așa că fiecare document primește un număr unic, oricât ați lucra în paralel. - Aflu dacă cineva șterge ceva? Da. Primești un anunț cu cine a șters, ce anume și de pe care calculator. Anunțurile sunt doar la ștergeri, ca să rămână utile. - Ce se întâmplă dacă cineva șterge din greșeală? Dispozitivul principal ține un istoric de utilizare cu tot ce s-a șters în organizație și aduce înapoi orice, cu un singur buton. Restaurarea ajunge apoi la toate dispozitivele. - Trebuie să fim conectați în același timp? Fiecare lucrează când poate, iar la sincronizare se pun toate la un loc. ### Despre actualizări și sprijin - Cum primesc versiunile noi? Singur. Se descarcă în fundal și se instalează la închiderea aplicației. - Se pierd datele la actualizare? Nu. Baza de date stă în afara aplicației și rămâne neatinsă. - Unde învăț cum se folosește? Ghidul e în aplicație, cu capturi, pe module. Pentru orice altceva, scrie-ne la contact@narrativastudio.ro. - Dacă apare o eroare? Aplicația are un buton de raportare care îți dă un cod. ## Contact - Site: https://dosaria.app - Email: contact@narrativastudio.ro